Fernstädt cu capul în jos. Cum scheletul ceh a câștigat speranță

În cele din urmă, s-a plictisit și a văzut unde se află: în schelet anul acesta, într-o disciplină oarecum nebună și adrenalină, a terminat pe locul șase la Olimpiada de la Pyongchang.

A ales un sport extraordinar și se confruntă și cu inversări extraordinare: a reprezentat în continuare Germania la jocurile din Coreea de Sud, apoi aproape și-a înfășurat cariera și a fost fericită să o întoarcă la culoarea cehă.

” Simt că mă bucură din nou ”, spune tânăra zâmbitoare de douăzeci și doi de ani. „Îmi place din nou sportul și îl fac pentru mine, nu pentru altcineva.Sunt mai fericit. ”

Scopul este să se întoarcă la Jocurile Olimpice de la Beijing 2022, pentru care are trei ani:„ Acesta este visul fiecărui sportiv. ”Nu va fi ușor, dar nu ar aștepta .

făceam hacking. Și m-a durut

Fernstädt s-a născut la Praga, dar, de vârstă de un an, s-a mutat în Germania, de unde provenea tatăl ei. Nu uitase niciodată de cehă, nu doar din cauza bunicilor. „Nu este perfect”, este inutil autocritică. Evident, îi place să ajute, făcând conversațiile mai complicate, altfel vorbește fără dificultăți.Ceea ce este util acum, dar să nu ne grăbim.

A început cu gimnastica, dar următoarea mișcare a familiei a îndreptat-o ​​către un loc unde era limpede: „La Berchtesgaden, am spus că voi începe ceva sport de iarnă. Pentru că probabil nu puteți face nimic altceva acolo. ”

La început, posibilitățile din sud-estul țării au dispărut ca frunzele de toamnă. „Eram prea bătrân la schi sau la patinaj rapid și începe foarte curând. Apoi am aflat că avem o pistă lângă casă – dar eram și veche pe sanie și prea tânără pentru fasole ”, descrie ea. „Așa că mi-au spus să încerc un schelet.” Se așază pe o sanie de 120 de centimetri lungă pe cuțite de oțel – cu capul în jos. Nimic pentru tipuri înspăimântate.

Știi cum s-a dovedit premierul ei.Micuța Anna nu voia să repete călătoria mai ales, dar cartierul a simțit promisiunea: „Am fost convins că am talent.” Așa că a fluierat din nou pe gheață. Se simțea din ce în ce mai bine. Descoperind bucuria, dar nu pentru a fi prea fabuloși, au existat și nenorociri.

Și doare ”, își amintește Fernstädt.

Fiecare sport este similar: micii portari de hochei zboară mai încet de la semeni, așa că se obișnuiesc treptat cu el. Un mic jucător de schelet pentru o schimbare în casa ei Königsee a fost trimis “doar” din al doilea colț pentru călătoria de deschidere. Am condus 1.200 de metri.Și am fost între 80 și 90 de kilometri pe oră jos. ”

Fernstädt nu este genul de persoană care ar avea nevoie de doze de adrenalină pentru a funcționa în fiecare zi. Pe autostrăzile germane poate arde în mașină, dar lista se termină. Motocicletă? „Nu conduc, nu am nevoie.” Saltul cu parașuta? „Nu, mi-e teamă de înălțimi.” Sau săriturile cu schiurile, când a avut un pic spre Bischofshofen? „Niciodată!”

Tot ce are nevoie este un schelet. Cu toate riscurile și plăcerile. „Ne-au spus întotdeauna să nu ne facem griji. Desigur că îl ai. Când te ridici în picioare și știi că te poți omorî dacă o dai total greșit…Dar te obișnuiești cu ea ”, spune ea, ca și cum ar fi fost cel mai evident lucru din lume. „Când conduci, ai doar curbe în cap. Știți ce să faceți și vă concentrați doar pe asta. ”

În acest cadru de spirit, scheletiștii de top urlă, deoarece adesea autostrada D1 nu permite. 120 de kilometri pe oră reprezintă un fel de temelie: „Te vei obișnui cu ea. O sută treizeci te poți simți puțin. Și în Whistler, Canada, unde este cea mai rapidă pistă din lume, există o sută patruzeci sau chiar mai multe.Puțini au uitat tragedia toboganului georgian Kumaritashvili, care a murit la Whistler chiar înainte de începerea oficială a jocurilor de la Vancouver 2010. Puteți conduce, scheletul funcționează prin presiunea corpului. Îmi împing genunchii, umerii, picioarele. Voi arăta sania unde să meargă, dar nu poate fi făcută în centimetri. ”Și un alt detaliu: este de fapt mai nebunesc să ai picioare în fața saniei sau cap ca niște scheletici?

atât de groaznic ”, zâmbește sportiva ceh-germană. „De exemplu, nu mă uit deloc la colțuri – doar pe dreapta, unde pot ridica capul. Apoi se trage din nou în jos.Și capul tău este pe gheață. ”

Ea personal împarte piesele în putere și tehnică. Corpul ei durează pentru primele cinci minute după ce a trecut de țintă – totuși le preferă. „Atunci sunt trasee pe care cobori și nu faci aproape nimic. Dar vreau să fac ceva. Și ceva de condus. . Când a venit vorba de criza post-olimpică, ea a considerat abandonarea completă a sportului activ și ar prefera să fie antrenor. „Nu am mai vrut să merg în Germania. Nu mi-a plăcut. Primisem oferte din altă parte. ”

Și atunci au venit rădăcinile.Fratele ei ar putea sta în patria tatălui ei – pentru că nu vorbește ceh la fel de bine ca și Anna. „Mama a crezut că vrea să se întoarcă acasă. Așa că am chemat Republica Cehă pentru a vedea dacă aș putea călări pentru ei. Și au spus: „Da, sigur!”

De acord, negociat.

A avea o bună comandă a cehului este un bonus extraordinar. De asemenea, este ajutat să depășească faptul că a trebuit să părăsească tehnica pe care o folosise în Germania până atunci: „Sunt mulțumit de noua sanie. Încă mă obișnuiesc, învăț, e altceva. Dar este destul de bine. ”

Ea începe ca o cursă de la zero. El va putea reveni la Cupa Mondială doar atunci când a câștigat suficiente puncte – dar nu ratează. „Pot merge la Campionatul European, Campionatul Mondial de juniori și normal. Voi încerca să mă calific la Cupa Mondială anul viitor.Asta ar trebui să funcționeze. ”

Anul 2018 a fost cu adevărat un„ ciocan ”, aproape ca o plimbare cu scheletul. S-a bucurat de ceremonia de deschidere de la Pyongyang, înveselind cu pasiune jucătorii germani de hochei în căutarea de argint uimitor, salutând cunoscuți bobiști cehi și văzând eroina Ester Ledecka din sat.

Și cu atât mai mult, încât am fi putut urmări pe alții ”, a murmurat ea – iar locul al șaselea a făcut ca experiența ei să fie și mai bună. Când se mută la České Budějovice după Anul Nou, perioada de schimbare ar trebui să fie definitiv închisă.

Doar plimbările pe gheață rămân aceleași.În ciuda cât de nebună s-a simțit chiar prima dată.